perioada de repaos

inactivitatea mea blogăristică se datorează faptului că am fost şi încă mai sunt în concediu, de odihnă. deşi am fost destul de ocupat să cheltui banii împrumutaţi, nu am putut sta prea departe de tv, în special de buletinele de stiri. aşa am aflat că era să pierd sfărşitul lumii, sau măcar amânarea sfârşitului lumii. păcat. ori de câte ori se întâmplă câte ceva important pentru planeta eu sunt în concediu. dar dacă era să facem bâldâbâc într-o gaură neagră măcar o făceam cu gândul împăcat că am văzut şi eu ce înseamnă un strop de civilizaţie, fie ea şi numai de faţadă, totuşi….. ca tot românul, cuprins de un puternic spirit patriotic de relaxare, am ales ca în cele câteva zile de concediu să mă scald în mult prea curata apă a Mării Negre din Bulgaria, evident. deşi spunem despre vecinii noştrii că sunt cu 100 de ani în urmă d.p.d.v. economic sau la capitolul industrie, când vine vorba de trurism şi servicii am constatat pe pielea mea că lucrurile stau altfel. curăţenia, serviciile, explozia de verdeaţă, parcuri, piscine curate, plajă curată, mare curată, oameni civilizaţi (francezi, germani, si nordici în general plus câţiva ruşi), liniştea sunt câteva din staţiunile pe care le-am vizitat acolo şi care mi-au dat de gândit. în Albena pe plajă nu cânta Guţă, în restaurant nu era tv-ul dat la maximum pe MTV, nisipul nu era înţesat de mucuri de ţăgară, coji de seminţe, pet-uri şi coceni de porumb. nu se negocia preţul şezlongului, îm apă nu te călcau sky-jet-urile, iar preţurile erau unice pe la toate magazinele, tarabele sau matket-urile. un prieten a aruncat o ţigară pe jos, iar în momentul imediat un cetăţean din danemarca de vreo 50 de ani a venit şi cu zâmbetul pe buze i-a atrasa atenţia că i-a scăpat ceva pe jos şi face mizerie. ospătarii ştiu să vorbească în română, cel puţin atât cât să îţi explice ce conţine mâncarea pe care o comanzi şi te salută la venire ori plecare în limba ta. poţi plăti şi în lei sai ron fără probleme. un lucru absolut şocant pentru gândirea mea neandertaliană a fost să aflu că modena bulgăsească este de doră ori mai puternică decât a nostră. 1 LEVA = 2 RON !!! 100 euro = 190 leva, iar noi ziceam că la bulgari e sărăcie.  mâncarea m-a bucurat cel mai mult. am mâncat de credeam că o să crăp. de ce? simplu, am comandat ca în România dar ei mi-au adus porţii ca în Bulgaria de nu vedeai farfuria. nu puteai să înjuri în dulcele grai românesc fără ca vreo 50 de capete să se întoarcă spre tine  instantaneu şi să zică „şi ala e tot român!” . cam prea mulţi români pe acolo, iar treaba asta se vedea pe alocuri prin comportament şi moştenirea pe care le-o lăsa bulgarilor prin diverse locuri… în rest poliţia e şi la ei tot miliţie, de fapt nu cred ca s-a făcut trecerea şi au rămas tot la stadiul de miliţieni. numai că sunt mult mai şpăgari, mai urâţi, fioroşi şi mai nesimţiţi decât pot fi ai noştrii vreodată. dacă o să mai am ceva de spus referitor la scurta mea deplasare peste hotare o să mai adaug. până atunci vă las câteva poze.

Anunțuri

5 răspunsuri to “perioada de repaos”

  1. este doar plinutz !!!

  2. sunt bine facut! ce lume rea si invidioasa…. 🙂

  3. ai dreptate…lumea e rea si invidioasa, dar din pacata, si tu faci parte din ea 🙂

  4. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: